fericit, multumit, trist, dezamagit...El cum se simte?

            In ultimii ani simt ca e sarbatoare decat daca se intampla ceva spectaculos...oare de ce? Sa fie pentru ca in ziua de azi suntem atrasi de tot ce este senzational? Ieri ma intrebam daca ar fi fost Isus invitat la biserica oare era asa de plina?...ca printr-o minune, raspunsul l-am primit in aceasta dimineata...

        ...astazi era ziua Lui si nu au venit asa de multi sa ii spuna ca sunt bucurosi ca s-a nascut pe pamant, ca sunt incantati sa auda corul ingerilor cantand de bucurie de ziua Lui, cine mai aude fosnetul aripilor de inger in ziua de azi? Cine mai simte mirosul de grajd in care s-a nascut Mantuitorul lumii? Cine mai simte caldura data de animalele ce Il inconjoara? Cine se mai opreste o secunda sa-L priveasca in ochi, sa vada bucuria si durerea intr-o singura privire?...sunt asa de putini, as vrea sa fiu printre ei, dar cum as putea? Din casa luminoasa, din hainele calduroase, din agitatia cumparaturilor, din feluri si feluri de mancaruri...cum mai gasesc eu pe Pruncul?

           Singurul raspuns care imi trece prin gand e sa nu incetez sa Il caut asa cum e El, nimic stralucitor la suprafata, cum sunt ochii nostri obisnuiti de sarbatori, insa plin de bogatii nevazute, nebanuite si din pacate necunoscute de multi dintre noi, cei ocupati, cei cu agendele pline, cei care alearga mereu nestiind cu siguranta destinatia. Minunea este ca El e gata sa imi ofere mie toate aceste bogatii, mai mult El mi-a platit datoria, da, marea mea datorie de pacate adunate unul, cate unul, pe care am acumulat-o la Tatal, cum sa raman indiferenta la asa un dar...ma opresc un moment si ma gandesc la EL... mi se umple fata de rusine, ce dar i-am facut eu de ziua Lui?

                                                                          -2spre10-